Sa mori in fiecare clipa, sa simti cum te scurgi incet precum siroaiele de apa printre degetele unor pumni nesiguri... Sa simti cum cazi atunci cand toti ceilalti se ridica, sa te prabusesti in hauri bolovanoase si sa-ncerci cu disperare sa te agati de radacini razlete intinse ca niste iluzii moarte si uscate...
Sa iubesti numai pe cel ce te uraste si sa-i urasti pe toti cei ce te iubesc... Sa-ti blestemi singuratea, atunci cand tu singur ti-o creezi...
Sa te sfarsesti cu fiecare inceput si sa simti pana in strafundurile fiintei tale taisul cuvintelor "prea tarziu"...
Sa te desparta prapastia mortii de tot ce te linistea, sa te rupa raceala nepasarii de tot ce te implinea, sa te supuna jugul tacerii in fata celei pe care-o iubesti...
Sa te umple goliciunea pana la agonie si-apoi sa te naruiesti in insuti tine, cu zgomot desart si surd! Si sa nu te auda nimeni...
Sa fii singurul care te poate salva din ratacire si tocmai tu sa-ti fi cel mai aprig dusman...
Sa nu-ti mai gasesti linistea in nimic, sa te loveasca instrainarea acolo unde candva te cuprindea caldura... Sa-ti dai seama ca pentru tine n-a mai ramas nimic, caci tot ce-a ramas e pentru ceilalti...
Sa ai nevoie de moarte ca sa te linisteasca, dar sa te uite si ea in pustietatea propriei tale existente...
Sa fii umilit de dureri ce-au fost, sa te crezi un martir, un victimizat al imprejurarilor, sa crezi ca tot ce esti tu e virtute pura, sa crezi ca-n slabiciunea ta iti sta puterea, ca ceea ce pare sa te coboare te inalta! Sa asculti vorbe intelepte, sfaturi putrede si cuvinte ce miros a hoit... Sa-ti cladesti credinta in tine pe laude slinoase, mincinoase, dar sa uiti de fapta... Sa crezi in tine, sa te amagesti si-n prima clipa de tagada sa te prabusesti...
Sa-ti asculti ratiunea si nu sufletul... Sa nu crezi fara sa cercetezi, ba sa nu crezi deloc... Doar sa cercetezi! Sa descoperi cat esti de mizerabil, de prost, de slab, de neinsemnat... Si sa descoperi ca nu esti singurul! Sa-ti accepti slabiciunea! Otrava curata... Sa te vezi calcat in picioare de alte cadavre ambulante, manate cu ura si putere de nesimtire si prea multa apreciere de sine... Sa gasesti in tine calea dreapta de urmat, dar sa nu ai curajul s-o urmezi... Sa te fure stralucirea psihedelica a celorlalte cai, batute atat de-ades de toti, incat au inceput sa puta...
Asa traiesc eu, sa traiesti ca mine!
De-acum eu as pleca... M-as duce acolo unde gandurile apun si ratiunea moare, acolo unde totul tinde spre linistea binefacatoare a nimicului... Va las pe voi aici, va las voua partea mea din mostenirea vietii... Mie nu-mi mai trebuie, m-a scarbit... M-a scarbit asa cum ma scarbeste judecata ta din acest moment!
Iti vad dispretul in ochi, simt cum te racaie fiecare cuvant al meu... Ma compatimesti si asta-ti pare ca te face superior... Tu ma vezi de la inaltimea ego-ului tau, crezi ca ma intelegi, dar nu intelegi nimic! Esti un prost! Si te urasc de moarte... Urasc aerul pe care-l impart cu tine, il simt otrava! Urasc timpul care curge peste amandoi, caci imi pare nedrept! As vrea ca peste tine sa curga mai repede, ca sa apuc sa-ti urez "Casa de piatra!"... Cu cruce la cap! Vreau sa ma imbat cu mireasma florilor ce-ti vor petrece hoitul in lumea viermilor!
As vrea ca rautatea ta sa se transforme intr-o iarna cumplita care sa te cuprinda pe veci, as vrea sa-ti degere sufletul in carcera de carne! As vrea ca nebunia mea sa se transforme intr-un uragan de ace de gheata care sa-ti strapunga ochii cu care ma vezi, limba cu care ma critici, urechile cu care crezi ca ma auzi si, mai presus de toate, goliciunea din cap, cu care ma judeci...
Esti o boala pentru mintea mea si pentru pamantul care te tine. Crezi ca le ai pe toate, ca le stii pe toate, ca insasi viata a fost creata doar pentru tine, iar cand tu vei muri totul va fi nimic... Caci ce rost ar mai avea existenta fara tine? Implinitule! Imbuibatule! Ai uitat ca singurul drum pe care-l urmezi duce la portile negre ale mortii... La fel ca al meu!
As mai avea multe sa-ti spun, caci izvorul meu de inspiratie e de nesecat, e ura fara margini, dispret si scarba... Ma hraneste aceeasi boala care te roade si pe tine, doar ca eu incerc sa scap de ea, pe cand tu o intretii... Te las acum! Iti doresc sa ai tot ce-ti doresti si inca mai mult, dar sa nu te poti bucura de nimic! Iti doresc sa se prefaca in aur tot ce atingi, iar primul pe care sa-l atingi sa-ti fie cel mai drag... Sau, mai bine, sa nu-l atingi deloc! Sa simti si tu ce am simtit eu... Iti doresc ca eu sa-ti fiu de-acum inainte cea mai placuta amintire, iar cuvintele mele cea mai dulce poezie...
Adio!
